Lansarea Colecției pentru toamnă – iarnă 2020

Gala Oamenilor de Succes este un eveniment anual care premiază oamenii de succes din România și reușitele lor. Anul acesta, printre premiați s-a aflat și brandul Inga Valerie, alături de creatoarea sa, care au oferit și o prezentare a noii colecții Inga Valerie pentru toamnă – iarnă 2020.

Colectia pentru toamnă – iarnă 2020 cuprinde articole vestimentare croite în stil elegant și face referire la materiale precum piele și satin, accesorizate cu paiete și imprimeuri geometrice sau florale.

Pielea se regăsește din abundență în sezonul de toamnă – iarnă 2020. Noi folosim piele ecologică de calitate premium cu detalii din diverse paiete, iar în materie culori, negrul domină colecția, deși puteți să purtați cu încredere și piele colorată pentru o mai mare diversitate.

Stilul Cat Woman îl veți descoperi în Salopetele noastre din piele, croite astfel încât să evidențieze talia, de aceea, cu siguranță vor fi în topul celor mai sexy piese vestimentare din acest sezon.

Iubitorii stilului minimalist vor dori, în noul sezon, să poarte albastru electric, gri argintiu, auriu sau kaki din cap până-n picioare. Mai ales cei care refuză orice detaliu în plus la hainele lor, vor găsi în această colecție croieli simple de rochii lungi sau scurte cu butoni și cordon sau cele în stil Flamenco cu volane colorate, sau rochii elegante cu paiete albe, negre, aurii sau argintii.

La final, colecția prezintă geci și jachete cu extra volum, menite să scoată în evidență femeia firavă, dar în același timp puternică, indiferent că alege un stil sport chic sau elegant. Gecile bomber sunt croite in stil minimalist și lejer, pentru un plus de comfort în sezonul rece.

ro_RO
0